Ghidul Excelenței în
Chirurgia Estetică Românească

Descoperă cele mai prestigioase clinici și specialiști în chirurgie estetică

Clinici Premium

Swiss Clinics
Premium

Swiss Clinics

Cu o experiență de mai bine de 8 ani în domeniul medicinei estetice, peste 80.000 de paciente fericite și medici specialiști cu experiență, numeroase premii ce reflectă profesionalismul și tehnicile inovatoare, Swiss Clinics este locul în care se nasc cele mai frumoase rezultate! La Swiss avem UN CULT PENTRU FRUMUSEȚE! Credem că frumusețea este rezultatul unui ansamblu, efectul unei sinergii de mijloace și a unei abordări unitare, armonioase. Frumusețea vine din sănătate, din faptul că tu te simți bine cu tine, din confortul atingerii și menținerii acestui standard. Misiunea noastră e să te înțelegem, pentru a ști cum putem să te ajutăm cel mai bine! Exteriorul este doar o altă față a interiorului. Ce te definește trebuie să se vadă, ce se vede trebuie să se simtă. Vei fi fericită, vei avea încredere în tine dacă vom crea această legătură între cele două universuri ale tale și le vom sincroniza armonios. Lucrăm cu cea mai nouă tehnologie pentru frumusețe! Suntem primii care aducem și implementăm tratamente și tehnologii revoluționare, plecând de la zona minim invazivă până la intervențiile chirurgicale. Echipa noastră de specialiști reprezintă o resursă umană unică, în măsură să adopte și să implementeze cele mai noi și inedite soluții pentru rezultate suprinzătoare și sustenabile. Frumusețea ta este proiectul nostru! La Swiss Clinics, abordăm frumusețea ca pe un proiect. Un proiect a ceea ce poți să devii, a ceea ce se ascunde în spate. Un proiect al împărtășirii către toți a ceea ce numai tu poți simți acum, în interior. Misiunea noastră ești tu! Misiunea noastră este atingerea potențialului tău maxim, modelarea formei care te pune în valoare.

București
Centrul Medical Pogany
Premium

Centrul Medical Pogany

CENTRU DE EXCELENŢĂ ÎN CHIRURGIA ESTETICĂ ŞI POSTBARIATRICĂ Echipa Centrului de Excelență POGANY pune în slujba dumneavoastră eficiența și rigoarea medicală îngemănate cu viziunea și sensibilitatea artistului pentru a plămădi frumusețea dorită. Proceduri nechirurgicale: -Proceduri injectabile -Tratamente cu laser -Remodelare corporală -Platelet Rich Plasma Chirurgia conturului corporal: Persoanele supraponderale care au trecut printr-o operație de micșorare de stomac sau care au slăbit mult în greutate prin alimentație sănătoasă și sport se confruntă cu o nouă problemă, și anume pielea în exces. Pielea în exces nu deranjează pacienții doar vizual, ci și funcțional. Surplusul de piele rămas îi poate împiedica să desfășoare anumite activități fizice. Datorită faptului că medicina a evoluat mult în ultimii ani, acum excesul de piele rămas poate fi înlăturat cu ajutorulul chirurgiei postbariatrică. Ce este chirurgia postbariatrică? Chirurgia postbariatrică este metoda prin care se corectează conturul corporal după ce o persoană a slăbit mult în greutate. Chirurgia nu este deloc ușoară însă cu ajutorul medicilor specialiști, remodelarea corporală se poate realiza în deplină siguranță. După o slăbire drastică, zonele care necesită intervenție estetică postbariatrică sunt abdomenul, brațele și coapsele. Cui se adresează? Pacienții ideali pentru această intervenție sunt cei care au reușit șă-și păstreze stabilă greutatea timp de 6 luni. Este foarte important ca pacienții să fie clinici sănătoși, să nu sufere de anumite boli cronice sau alergii.

București
Clinica Elysium
Premium

Clinica Elysium

În inima Bucureștiului, Clinica Elysium redefinește standardele de excelență în domeniul esteticii medicale și chirurgiei plastice. Având un portofoliu vast de servicii, ce include rinoplastia naturală ultrasonică, tratamente cu toxină botulinică, lifting chirurgical dar si non-invaziv, microneedling, dermatologie, dermatocosmetică, tratamente laser și multe altele, echipa Elysium se dedică în totalitate binelui fiecărui pacient. Clinica noastră promovează o abordare integrată și personalizată, în care fiecare pacient se bucură de atenție deosebită, consiliere și tratamente adaptate nevoilor individuale. Suntem de părere că frumusețea nu înseamnă doar estetică, ci și confort, siguranță și încredere în sine. Dr. Ion Zegrea, un nume de referință în chirurgia estetică, efectuează intervențiile cu anestezie generală în cadrul Monza Metropolitan Hospital – o instituție cunoscută pentru echipamentul său medical avansat și pentru standardele internaționale de cazare. Echipa multidisciplinară și de renume asigură fiecarui pacient o îngrijire excepțională. Rezerva standard dispune de facilități premium, precum televizor cu ecran mare, aer condiționat, internet wireless și o baie echipată cu produse de lux Chopard Deluxe. Pentru cei care doresc o experiență și mai exclusivistă, oferim opțiunea unei rezerve VIP sau a unui apartament. Acestea oferă un spațiu generos, cu zone special amenajate pentru dormit, make-up și servit masa, și se mândresc cu o terasă frumos amenajată, perfectă pentru relaxare. La Clinica Elysium, credem că fiecare pacient este unic și merită cele mai bune servicii. Prin urmare, ne angajăm să oferim tratamente de înaltă calitate, într-un cadru cald și primitor, unde tehnologia de ultimă oră se îmbină cu profesionalismul și dedicarea echipei noastre. Vă așteptăm să descoperiți universul Elysium și să vă lăsați încântați de experiența noastră în chirurgie estetică și tratamente de înfrumusețare.

București
SUSANU CLINIC
Premium

SUSANU CLINIC

SUSANU CLINIC este o clinică specializată în chirurgie plastică şi reconstructivă. "Am construit în timp o relație foarte strânsă cu fiecare pacient care apelează la serviciile clinicii. Este o relaţie de suflet de la om la om. Este o legătură fără de care nu poţi înţelege nevoile celui care ţi se adresează. Altfel nu poate fi!" Dr. Susanu Sidonia – Medic Primar Chirurgie Plastică, Estetică şi Microchirurgie Reconstructivă este Şef de Secție Chirurgie Plastică la Spitalului Regional de Copii „Sf. Maria” din Iaşi. Cu un activ de peste 5000 de operaţii de chirurgie plastică şi reconstructivă, realizate direct sau coordonate de către Dr. Susanu şi realizate de echipe pluridisciplinare, experienţa medicală depăşeşte cu mult graniţele esteticii, însumând transferuri libere de ţesuturi (o premieră la Spitalul de Copii din Iaşi – coordonator – Dr. Susanu), replantări de membre, reconstrucţii faciale (în cazul malformaţiilor de tipul „buză de iepure” etc.), reconstrucţii de vase şi nervi, reconstrucţii de sâni prin injectare cu grăsime proprie (în cazul pacientelor cu amastie congenitală), tratamentul sechelelor cicatriciale după traumatisme sau arsuri prin tehnica expandarii tisulare etc. Dintre intervenţiile realizate în cadrul clinicii se numără intervenţii de chirurgie facială: lifting cervicofacial, frontal sau combinat, rinoplastii, otoplastii, blefaroplastii, remodelare şi rejuvenare facială prin injectare de grăsime proprie. Transplant de păr – pentru tratamentul alopeciei (cheliei) atât la femei cât şi la bărbaţi, cu efecte evidente imediate şi definitive. Intervenţii de liposucţie (abdomen, braţe, coapse, genunchi, glezne etc.), abdominoplastii, lifting de braţe, de coapse, de fese etc.

Iași
Spitalul ZETTA
Premium

Spitalul ZETTA

Suntem primul hub de Chirurgie Plastică din România care pune la dispoziția pacienților și medicilor din întreaga țară personal medical și auxiliar experimentat, fluxuri medicale la standarde internaționale, facilități și tehnologie de ultimă generație. Experiența de peste 10 ani în Chirurgie Plastică, precum și investițiile continue în echipamente și personal calificat, sunt garanția siguranței, confortului și a unui grad înalt de predictibilitate. Lucrăm cu unii dintre cei mai buni medici din țară Unii dintre cei mai buni medici din țară au ales Hub-ul Zetta ca locul preferat pentru a-și opera proprii pacienți. Medicii ne aleg pentru că oferim un standard înalt de siguranță, îngrijire și confort, cu focus pe starea de bine a pacientului. La rândul său, Spitalul Zetta a acceptat pentru a-i fi folosite facilitățile doar de către medicii care corespund standardelor de performanță profesională și de caracter uman pe care Zetta le-a promovat chiar de la înființare. Din acest motiv, în acești medici avem încredere și îi recomandăm pacienților care au, la rândul lor, încredere în Zetta. Descoperă medicii recomandați de Spitalul Zetta!

București
Artis
Premium

Artis

Clinica Artis și-a câștigat printr-o muncă neobosită un loc de frunte în elita clinicilor de profil din țara noastră fiind una dintre cele mai moderne, elegante și bine echipate clinici de chirurgie estetică din țară. Alături de specialiștii noștri în chirurgie estetică, cei mai buni specialiști în domenile: neurochirurgie, ortopedie adulți, ortopedie și ecografie pediatrică și ecografie adulți s-au reunit sub cupola Artis pentru a vă evalua starea de sănătate și a vă oferi cele mai moderne și competente variante chirurgicale sau nonchirurgicale de tratament. Filosofia clinicii are la bază cultivarea unui sistem de valori centrate pe pacient, asigurarea unor standarde înalte de satisfacție, confort și mai ales siguranță într-o atmosferă calmă, caldă și primitoare.

Cluj

Clinici Recente

Clinica Estetica

Clinica Estetica

Fără evaluări

Infiintata in 2013 clinica noastra a avut un traseu ascendent in ultima perioada devenind un centru de excelenta in rinoplastie si augmentare mamara. Sunt doctorul Radu Silvian Cojocaru iar experienta si pregatirea mea, impreuna cu un colectiv profesionist si o dotare de exceptie, iti garanteaza faptul ca vei fi pe maini bune si vom alege impreuna cele mai bune solutii pentru tine. Te astept cu drag sa treci pragul clinicii noastre din Cluj-Napoca, pentru a-ti readuce zambetul pe buze!

Cluj
Dr. Bogdan Mihai Marinescu

Dr. Bogdan Mihai Marinescu

Fără evaluări

19 ani experiență în Chirurgia Estetică–Operații Estetice: Implant Mamar, Lifting de Sâni, Reducție Mamară, Rinoplastie, Liposucție/Lipoaspirație, Lifting, Botox, Injectări cu Acid Hialuronic -Șef Secție – Medic primar – Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă – Spitalul Universitar De Urgență Militar Central “ Dr Carol Davila” București -Asistent Universitar – Universitatea de Medicină și Farmacie “Dr. Carol Davila“ – specialitatea Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă -Doctor în științe medicale Societăți și asociații din care fac parte: Asociația Chirurgilor Plastici din România (ACPR) Confederația Internațională de Chirurgie Plastică Reconstructivă și Estetică (IPRAS) Asociația Internațională de Chirurgie Plastică și Regenerativă (ISPRES) Asociația Europeană a Societăților de Chirurgie Estetică și Plastică (EASAPS) Societatea Europeană de Chirurgie Plastică Reconstructivă și Estetică (ESPRAS) Societatea Europeană de Chirurgie Estetică (ESAS) Federația Europeană a Societăților de Microchirurgie (EFSM) Bordul European de Chirurgie Plastică, Reconstructivă și Estetică Societatea Mondială de Medicină Anti-Aging Societatea Română de Chirurgie Estetică Societatea Română de Chirurgie Plastică Societatea Română de Chirurgie a Mâinii Societatea Română de Microchirurgie Societatea Română de Arsuri Colegiul Medicilor din România Clinica de Chirurgie Estetică, Plastică și Reconstructivă – Dr. Marinescu Chirurgie Estetică/Operații Estetice: Implant Mamar, Lifting de Sâni, Reducție Mamară, Rinoplastie, Lipoaspirație, Tratament cu Botox, Injectare Acid Hialuronic Clinica Dr. Marinescu Sănătate, frumusețe, întinerire – sunt aspirații legitime pe care chirurgia plastică și estetică se străduiește să le realizeze în armonie prin actul chirurgical. Îmbunătățirea aspectului fizic conferă o mai mare încredere și siguranță în viață intimă, socială și profesională. Recurgerea la metodele chirurgiei estetice este astăzi o opțiune frecventă, legitimă și justificabilă în cele mai multe cazuri. Un consult avizat, “profesionist” și responsabil trasează direcția și metoda prin care “problema” pacientului să se poată rezolva. Este ceea ce ne străduim să oferim în relația confidențială medic-pacient. Considerând că fiecare pacient este o entitate și o personalitate unică, respectăm opțiunea individuală, dar evităm tratamentul “șablon”, căutând cu bună credință soluția cea mai potrivită fiecărui caz. Evităm să impunem punctul nostru de vedere, dar prezentăm și argumentăm în respectul probității profesionale, metoda pe care o considerăm cea mai lipsită de riscuri. Experiența îndelungată, ne îngăduie să acordăm recomandări pertinente, astfel încât rezultatul operației să se apropie cât mai mult de dorința pacientului. Încrederea pe care ne-o veți acorda, ne obligă la o atitudine sinceră, discretă, profesionistă.

București
Clinica Novia Estetica

Clinica Novia Estetica

Fără evaluări

Clinica Novia Estetica este formată dintr-o echipă de profesioniști cu certificare medicală şi pregătire corespunzătoare, care îşi dedică toate resursele pentru a garanta siguranța și confortul pacienților și care sunt dornici să răspundă tuturor exigențelor cu cel mai înalt grad de profesionalism. Inaugurată în anul 2011, Clinica de Estetică Novia oferă pacienților săi servicii avansate din punct de vedere tehnic, de ultimă generație, pentru rezultate sigure, eficiente şi de durată. DE CE SA NE ALEGI -Facilitati Moderne -Dotari ultra moderne, care concurează cu clinici de renume mondial. -Medici de prestigiu -Toate tratamentele sunt supervizate de medici de prestigiu, cu ani de experiență şi analiză. -Servicii complementare -Testări de laborator, teste hormonale, abordare nutrițională şi suport psihologic. Clinica Novia Estetica dezvolta un concept nou si o abordare complexa in vederea solutionarii problemelor dumneavoastra medicale si extramedicale. O clinica ultra moderna, care concureaza cu clinici de renume mondial, este acum aproape de dumneavoastra, in Cluj-Napoca, si va ajuta sa va regasiti sau sa va sustineti sanatatea prin frumusete si frumusetea datorata sanatatii.

Cluj
Clinica Rise Up Beauty

Clinica Rise Up Beauty

Fără evaluări

Clinica Rise Up Beauty din București, liderul în Chirurgie Plastică Estetică și rejuvenare totală. Sub conducerea Dr. Oana Iosif, Director Medical și Medic Specialist Neurochirurg, oferim o gamă extinsă de servicii de înaltă calitate în estetică medicală. Cu o echipă de medici esteticieni de top, specializați în botox, acid hialuronic și operații estetice, ne angajăm să îți oferim soluții personalizate pentru schimbare vizibilă și revitalizare. Aici, inovația și știința se combină pentru a-ți oferi cele mai bune tratamente de rejuvenare facială și corporală, toate realizate într-un mediu sigur și steril. Programări Vă așteptăm la sediul nostru din București zilnic. în timpul săptămânii, între orele 10:00 – 20:00. Telefon 0750 702 768 EMAIL contact@riseupbeauty.ro Adresa Splaiul Unirii 8, București 040032

București
Dr. Dana Miricioiu

Dr. Dana Miricioiu

Fără evaluări

Frumusețea fizică este percepută diferit de fiecare dintre noi. În meseria mea, lucrez cu percepția frumosului, cu vulnerabilitățile și sentimentele de regăsire. Pot să definesc frumusețea ca fiind suma tuturor părților care ne cuprind trupul, sufletul, imaginația și cuvintele pe care le rostim. Totul se află într-un echilibru și este un întreg. Nu am privit niciodată frumusețea ca fiind o valoare absolută. Pentru că, în viziunea mea, nu va putea fi încadrată nici în forme geometrice și nici în formule matematice. Ea nu se găsește doar pe chipul nostru, ci și în trăirile și în motivațiile fiecăruia dintre noi. Frumusețea este un stil de viață! Noul sediu al clinicii de chirurgie estetică Dr. Dana Miricioiu te întâmpină într-un spațiu proaspăt, modern, cu un design arhitectural care se traduce prin eleganță și confort. În noua noastră casă, fiecare vizită devine o călătorie de înfrumusețare unică și relaxantă. Mai mult, în acest spațiu, vei avea acces la servicii complete care includ acum nutriție și dermatologie, pentru a-ți îngriji frumusețea și sănătatea în mod integral. Într-o ambianță calmă și relaxantă, lipsită de stresul pe care l-ar induce ideea unui spital, clinica de chirurgie estetică din București Dr. Dana Miricioiu vă pune la dispoziție cele mai noi tratamente și proceduri care îmbunătățesc aspectul fiecăruia dintre voi: chirurgie estetică, lipoaspirații laser, intervenții de remodelare a corpului, intervenții de chirurgie plastică, reconstructivă și cosmetică chirurgicală, dermatologie și nutriție. În clinica noastră de chirurgie estetică și remodelare corporală din București, îngrijirea este urmărită pas cu pas. După fiecare tratament sau intervenție, punem la dispoziția pacienților ședințe de masaj, diete personalizate și produse dermato-cosmetice speciale, care vor fi folosite pentru a menține și îmbunătăți efectul obținut în urma protocoalelor medicale și chirurgicale aplicate. Noi dorim să te ajutăm să arăți bine și să te simți bine în propriul corp, ținând cont de necesitățile estetice individuale.

București
Clinica Altezza

Clinica Altezza

Fără evaluări

Incă din 2015, AltezzA este o clinica estetica (chirurgie plastica, infrumusetare, cosmetica) medicala exclusivistă ce oferă servicii de chirurgie estetică, dermatologie și tratamente faciale, corporale, epilare definitivă, pierdere în greutate. AltezzA este nu doar o clinica estetica medicala, ci un loc cu o atmosferă primitoare, relaxată, care dispune de echipamente de ultimă generație și de o echipă de profesioniști. Echipa noastră participă constant la congrese și traininguri internaționale pentru a oferi în permanență tratamente performante și de actualitate în cadrul clinicilor de chirurgie plastică și estetică AltezzA din București și Pitești. Ce îti oferim la clinica estetică AltezzA? Epilare definitivă laser Cel mai performant Laser Diode cu 3 lungimi de unda Dermalaser oferă beneficiile combinate ale celor 3 lungimi de undă, fiecare vizând structuri diferite ale foliculului de par. Dermatologie Pielea reprezintă cel mai mare organ al corpului uman și în același timp cel mai vizibil și cel mai vulnerabil. Clinică estetică medicală Obține rezultate eficiente și rapide cu ajutorul procedurilor neinvazive și minim invazive. Clinică chirurgie plastică Chirurgia plastică are ca obiectiv corectarea imperfecțiunilor și îmbunătățirea aspectului fizic. Clinică înfrumusețare și tratamente faciale Obtine o piele întinerită, catifelată, fară acnee sau pete hiperpigmentare cu ajutorul tehnologiilor avansate. Slăbire și tratamente corporale Slăbeste eficient, elimină celulita și bucură-te de un corp tonifiat și suplu.

București